
Roxana Iuga
Studiind Artele Teatrului, cu precădere Scenografia, am învățat să privesc lumea prin ochii copilului și să înțeleg mai bine nevoile, dorințele și universul lor plin de imaginație. Citind și interpretând piese de teatru pentru copii, am realizat că, pentru a ajunge cu adevărat la sufletul lor, trebuie să te joci alături de ei, să le vorbești cu respect și să le arăți deschizi poarta spre creativitate.
Cred că dragostea, grija și respectul cu care am fost crescuți sunt valori pe care este esențial să le transmitem mai departe, prin tot ceea ce facem. Sunt convinsă că un adult responsabil, empatic și creativ se formează în copilărie, iar rolul nostru este să îi oferim celui mic spațiul și încrederea de care are nevoie pentru a se descoperi și a crește sănătos.
Pentru mine, lucrul cu copiii înseamnă bucurie, inspirație și distracție, iar fiecare întâlnire cu ei este o nouă ocazie de a construi împreună un mic univers al bunătății și al descoperirii.